Cabana Dochia – apus superb, răsărit și mare alpină, cu puțin efort

Lunile reci aduc cu ele fenomene spectaculoase pe munte, poți prinde tot mai ușor un apus pe creste sau poți avea șanse de a vedea marea de nori, la răsărit sau oricând, în timpul zilei. La Cabana Dochia poți avea parte de ambele și nici nu trebuie să cobori la frontală sau să te trezești cu noaptea în cap.

Sâmbătă, am strâns gașca de fete și am pornit împreună pe traseul marcat cu bandă albastră: Centrul de vizitare al Parcului Național Ceahlău – Curmătura Lutu Roșu – Cabana Dochia: 3h 20 min. Apusul l-am prins lângă biserică, la doar 15 minute de cabană, pe traseul cu marcaj cruce roșie, lângă Piatra Lăcrimată.

Iar duminică, după răsăritul admirat de la cabană, am urcat pe vârful Toaca (2 h dus întors, cu tot cu sesiunea de poze), iar apoi am coborât, înapoi la mașini, pe la Clăile lui Miron și prin Poiana Maicilor: 3h 10 min, în tot timpul acesta, urmând marcajul bandă roșie.

Mașinile le-am lăsat în parcarea de lângă Centrul de vizitare al Parcului Național Ceahlău (aici). Intrarea costă 10 lei și se achită cash.

Recomand urcarea pe la Jgheabul cu Hotar (triunghi albastru), este foarte frumos, cu pădure faină, stânci, mai vezi ceva, mai dai de un izvor, te mai lupți cu jnepenii. Din păcate, de data aceasta, am greșit traseul și am luat-o pe la Curmătura Lutu Roșu, pe unde, mai degrabă, recomand a coborî. Urcarea a fost anevoioasă, peisajul inexistent, deoarece este doar pădure, noroc cu stâncile Detunatele și Piatra Adormiților ce ne-au mai încântat privirea, spre final de urcuș. Culmea este că am și făcut poze la stâlpul cu marcajele intersectate, unde trebuia să schimbăm direcția, însă am conștientizat asta prea târziu…

Ajungem la Cabana Dochia mai devreme decât calculasem, pe la ora 15:00. Ne luăm camera friguroasă în primire, de unde urma să vedem cum se formează marea de nori, încă din timpul nopții. Ne golim rucsacurile și pornim, la ora 16:00, spre a prinde apusul, de lângă biserică.

Când soarele a apus de tot, mai stăm și noi un pic și ne bucurăm, în sfârșit, cu adevărat, de acest moment magic al zilei. Frigul însă nu ne permite să rămânem până la final de spectacol, așa că o luăm din loc, întorcându-ne privirea în spate, la fiecare doi pași.

Revenim la cabană, luăm o masă mare și mai stăm la socializare, până ni se face somn. Vrem să ne culcăm, totuși, devreme, deoarece la 6 urmează să sune alarma pentru răsărit. Când mă trezesc, cu un ochi privesc pe geam și văd o dungă roșie (i se zice Centura lui Venus în astronomie) , dar și pătura albă de nori. Ce norocoase suntem, fetelor, trezirea!

După ce terminăm cu sesiunea foto de la răsărit, mâncăm, ne strângem lucrurile, plătim cazarea (85 lei de persoană) și pornim, cu rucsacurile făcute, spre vârful Toaca. Ajungem în 30 de minute la baza sutelor de scări, ce urmează să ne lucreze un pic mușchii coapselor și ai gambei. Abia luni urma să aflăm asta, datorită febrei musculare. Urcăm, fiecare în ritmul său, iar sus urmează…o altă sesiune foto! Atâtea sesiuni foto, oh, trebuie să recunosc că m-au epuizat psihic, chiar și pe mine. La finalul zilei, m-am întrebat când mai apucăm să ne minunăm de peisaje și de spectacolul la care avem norocul sfânt să luăm parte, dacă suntem concentrate doar spre a ieși bine în poze?!

Începem coborârea de pe Toaca pe la ora 10:10, trecem din nou pe la cabană, însă de data asta nu ne mai oprim și ținem poteca marcată cu banda roșie, până jos, la Cabana Izvorul Muntelui/Centrul de vizitare, unde ajungem la 13:50. Practic, coborârea de la 1904 m ne-a luat 3 ore și 40 minute, în total.

Când ajungem la mașină… vedem cât de mult o lăsasem cu botul în stradă. Căci, cu o zi în urmă, nu mai știam cum să coborâm și să ne schimbăm mai repede și nu am observat cât de prost parcasem. Ne spune domnul de la Cabana Izvorul Muntelui că a trecut poliția pe acolo și a făcut poze și că e posibil să ne vină o amendă acasă. Dar că el le-a spus domnilor polițiști că suntem cazate la complex și că doar ne-am dus la o plimbare prin pădure, să nu ne dea amendă, că vom muta mașina mai târziu…Așa de tare ne-a mișcat treaba asta și nu mai știam cum să îi mulțumim, că Gabi s-a dus și l-a îmbrățișat. Am concluzionat, încă o dată, că moldovenii sunt oameni tare de treabă. Sperăm, totuși, să nu ajungă vreo amendă acasă! :))

3 thoughts on “Cabana Dochia – apus superb, răsărit și mare alpină, cu puțin efort”

    • Bravo, Oana, felicitari pentru blog! Am citit cu drag aceste randuri, mi-a placut ca ai pus si detaliile ‘tehnice’, mai mult pentru asta am venit. :)) Si poze pe masura. Te imbratisez!

      Reply
  1. Si io sper sa nu vina ceva acas :),…da la cate am experimentat weekendul acela…parca nici supararea n.ar mai fi asa mare ! Multumesc pt al 2lea vis implinit din lista dorintelor personale …de a ajunge la Toaca !

    Reply

Leave a Comment