În data de 26 a lui Brumar, am găsit, în Bucegi, zăpadă de peste 20 cm, vânt nebun și aspru, o mare alpină întreaga zi și un fenomen Gloria timid, cu temperaturi muuult sub minus. Nu eram încă pregătită să întâmpin iarna, aș mai fi moțăit un pic în toamna ce a fost indulgentă la temperaturi. Atât de nepregătită am fost, încât mi-am uitat parazăpezile acasă.
Am ales să urcăm pe Vârful Omu, de data asta pe culmea Obârșiei, pe nemarcate. Când a propus Florin tura, m-am bucurat că urma să abordăm un traseu diferit față de anul trecut. S-a lăsat cu un pic de cățărare, un pas înainte și doi înapoi din cauza vântului și un timp mult mai lung decât estimasem.
Tura a fost următoarea: Telecabină Peștera – culmile Obârșiei (nemarcat) – Vf. Colții Obârșiei – șaua Obârșiei – întoarcere pe poteca de iarnă spre cabana Babele – Telecabină Peștera. Durata: 8 ore, cu pauze, mers îngreunat.
Pornim la ora 10:30 de la Telecabină Peștera și luăm din start urcarea susținută, de pe la 1800 m până pe la 2405 m. Dăm de porțiuni pe care trebuie să le cățărăm, iar culmile cu stânci parcă nu se mai termină. Avem impresia că trăim într-un deja-vu: urcăm una și în față ni se arăta alta, asemănătoare. Vântul ne păsuiește până pe vârful Obârșia, ba chiar mă amăgesc că e posibil să-mi fi pus degeaba colanții termici pe sub pantalonii softshell. Coborând de pe ultima culme, Obârșia (pentru ca apoi să urcăm din nou), începe lupta cu vântul! Venea cu rafale ce ne făcea să părem niște bezmetici și împiedicați. Zăpada nebună ne biciua fața, de credeam că o să fac degerături pe obraji și pleoape. Aproape că mi-aș fi pus buff-ul pe tot capul și aș fi pășit orbește. Viteza ar fi fost oricum, aceeași.
Ajungem, după 4 ore, pe vârful pe care niciunul dintre noi nu îl recunoaște. Pe plăcuța ce pare nou-nouță scrie: Colții Obârșiei, 2480 m. Aici, nu știu cum se face, dar vântul se oprește. Incredibil, avem un pic de liniște. Observăm că sub noi, la doar câțiva metri, este poteca de iarnă ce duce pe la Babele. Privim în față spre Acele Morarului și, pe ceața ce le înconjoară, pare că se formează un fenomen Gloria*. De sus, privim spre urcarea ce o mai aveam ca să ajungem la Cabana Omu. Mi-era groază de ceea ce mă aștepta, însă norul cenușiu ce înghițise totul îmi spunea că azi nu vedem cabana îmbrăcată în straie de omăt. Urmează să coborâm pe o pantă destul de abruptă, unde vântul bătea din toate direcțiile, de nu ne mai puteam auzi unii pe alții. O ia Florin înainte, îl aștept să ne facă semn că e ok, dar îl văd cum abia își păstrează echilibrul. Pare că timp de gândit în nebunia aia de vânt nu era, așa că ne aventurăm pe rând. Reușesc să iau o căzătură “controlată”, iar apoi continuăm pe o zăpadă înghețată. Unde poate ar fi ajutat colțarii… dar, cu atenție și ajutându-ne ne bețe, reușim să nu mai cădem niciunul.
Ajungând în șaua Obârșiei, vedem cât de târziu este și ne dăm seama că nu mai avem timp să ajungem la cabană (nici nu avea rost, cu ceața ce, parcă, înghițise muntele). Așa că, schimbăm traseul gândit inițial (voiam să prindem apusul pe la refugiul Bătrâna și să coborâm pe Valea Doamnele) și o luăm pe poteca de iarnă. În mai puțin de o oră, ne bucurăm foarte tare de această alegere: marea de nori se întinde cât vezi cu ochii, însoțită de soarele ce apunea în dreapta noastră. Înapoi la mașini, ne întoarcem pe întuneric, profităm de “blue hour” și nu ne aprindem frontalele decât în ultima jumătate de oră. Admir și fotografiez luna pe tot parcursul coborârii. Cerul este din ce în ce mai înstelat, se prevestește o noapte superbă.
Iarna nu este despre vârf sau obiective pe care trebuie să le bifăm. Este despre puterea corpului și a minții noastre, pusă în fața forțelor naturii, este despre siguranță și luare de decizii, mult mai mult decât o facem vara. Am încetat demult să mai am un obiectiv de care să țin cu dinții sau să mă oftic că nu îl ating. Atâta timp cât muntele e acolo să mă bucur de el, o fac până unde îmi permite.
Ce am avut cu mine în această tură de iarnă și ce echipament folosesc iarna?
Iarna trebuie să fim pregătiți pentru frig și schimbări bruște de vreme. Să ne alegem cu atenție materialele îmbrăcăminții și încălțăminții, foarte importante pentru protecție, dar și pentru confort. Voi enumera ce am avut pe mine în această tură, respectiv, ce iau de obicei.
- bocanci de 3 sezoane cu talpa semirigidă. Am zis că sunt de ajuns, însă mi-a fost extrem de frig atunci când am stat pe loc, deoarece, partea de piele cu care sunt acoperiți părea că a înghețat. De acum, probabil voi merge doar cu cei de 4 sezoane și talpă rigidă, care sunt și mai călduroși
- parazăpezi – eh, de data asta le-am uitat acasă, însă m-am descurcat fără (nu ne-am afundat prea mult în zăpadă)
- șosete din lână de merinos, destul de groase, să țină bine căldură, dar să permită mișcarea degetelor (bocancul să fie cu un 1-1,5 numere mai mare)
- straturi, straturi, straturi (trei sau patru) pentru păstrarea căldurii! adică: bluză de corp din merinos, polar cu fleece pe interior, geacă de puf (nu am folosit-o), geacă din goretex, pentru vânt și precipitații
- straturi și în partea de jos: colanți termici și pantaloni din softshell – la început, cu soare și fară vânt, îmi era cald. Apoi, am fost ok așa
- căciulă, 2 perechi de mănuși (una mai subțire, alta mai groasă), 2 buff-uri (să îl schimb dacă se udă, însă am folosit doar unul)
- kit de prim ajutor, din care foarte importantă este folia de supraviețuire
- ochelari de soare și cremă de soare, pe care am aplicat-o acasă, dar nu am mai aplicat din nou, deși trebuie la fiecare 2h. Protecția solară pe timpul iernii este la fel de importantă ca vara. Chiar dacă mergem cu spatele la soare, ținem cont de reflexia zăpezii și folosim cremă de protecție solară!
- Mini-colțari (“snowline”) pentru porțiunile înghețate din pădure sunt foarte utili, mai ușori decât colțarii tehnici. Nu a fost nevoie să îi folosesc, de data aceasta
- ceai și apă – în bidonul obișnuit, ținut pe dinafară, apa, evident, a înghețat. Am mai avut 1L de ceai într-un recipient termoizolant (marca Kaufland) singurul pe care îl am și care ține peste 12 ore lichidele fierbinți. Cât despre bidonul cu apă, am văzut metoda cu șoseta (adică bidonul învelit într-o șosetă) la una dintre partenerele de drumeție. O voi încerca și eu data viitoare, căci bidonul e mai ușor de cărat.
Personal, am învățat să mă echipez pe timp de iarnă, documentându-mă constant, citind articole pe diverse bloguri sau chiar pe site-urile unor magazine (vezi Nootka sau 4camping.ro), întrebând oameni cu experiență, vizionând review-uri pe YouTube. Am găsit un articol foarte bine explicat și detaliat, despre cum să mergi și să te echipezi iarna, la Ioan Stoenică (recomand să îl citiți cât de mult puteți) – pe pagina de YouTube sau pe site-ul lui.
efectul Gloria – este un fenomen atmosferic optic ce se formează atunci când lumina Soarelui este împrăștiată de cristalele de gheață sau picăturile de apă din nori sau ceață. Se prezintă sunt forma unor multiple inele colorate, apare în direcția opusă Soarelui și poate fi observată când te afli deasupra norilor sau a ceții. Iar dacă soarele bate direct pe cel ce o observă, fenomenul se numește “spectrul Brocken” – prima dată descris de către un montaniard pe vârful Brocken din Germania. Aceste fenomene se pot observa, cel mai adesea, la înălțime: atunci când suntem la munte sau în avion. Am căutat și am citit multe articole, acesta consider că explică cel mai bine cele două fenomene.