Spre Moldoveanu, de la Stâna lui Burnei, prin Curmătura Pojarnei

A doua zi de Crăciun, vreme bună în Făgăraș, hai pe Moldoveanu! Se depusese un strat nou de zăpadă, însă speram să nu ne ridice probleme pe sus. Vântul arăta că ar bate cu viteză între 8 și 25 km/oră, iar temperaturile ar fi resimțite între -5 și -8 °C.

Tura noastră: Stâna lui Burnei – Curmătura Pojarnei – Căldarea Galbena – Vârful Galbena – Vârful Moldoveanu și retur, pe același traseu. Total: 9 ore. Diferență de nivel: 1441 m (conform Strava).

Atenție! aceasta este o povestire a propriei experiențe, nu este o recomandare de traseu.

Ne întâlnim cu toții la intrarea pe drumul forestier, din satul Slatina spre Stâna lui Burnei, drum pe care reușim să îl parcurgem în 3 ore. A fost cu peripeții, dar voi povesti asta mai jos. Lăsăm mașinile în dreptul Stânii lui Burnei și o luăm la stânga, prin pădure, pe marcaj Cruce Albastră. Ajungem sus după 2 ore, la primul indicator ce ne arată încă 3 ore până pe vârf. Nu este foarte multă zăpadă până aici, nu-s condiții 100% de iarnă, însă asta mă bucură. Am fi făcut mult mai mult altfel, și, de fapt, nici nu puteam aborda traseul pe această rută. Chiar am văzut o mini-avalanșă mai jos. Florin zice că iarna se urcă pe Valea Pojarnei și că el a făcut 7 ore până pe vârf, în sezonul trecut. Nu vreau să știu ce ar fi însemnat asta pentru mine, la condiția fizică din acea zi.

Ieșim în creastă și, respectiv, pe Vârful Galbena, după aproximativ două ore. Aici ne punem colțarii, deoarece zăpada era înghețată. Este aproape de ora 15:00, mai avem încă o oră și ceva până pe vârf.

Dar, mai întâi, trebuie să coborâm de pe Vârful Galbena (2419 m), până în șaua Moldoveanu (2330 m) și să mai urcăm un pic până pe vârful Roșu (2440 m). Aici ne bate vântul bine de tot și ne îngreunează mersul. Văd stâlpul indicator de 2544 m, cu steagul României, ca pe o fata Morgana. Simt că nu mai pot, mai am de urcat 100 m, ultima sută! Ajung pe vârf epuizată, nici lacrimi pentru bucuria că am ajuns nu mai aveam.

Resimțeam din plin lipsa de somn și de “combustibil”. Dormisem doar 2 ore, nu mâncasem mai nimic, nu apucasem să mă hidratez pentru că nu prea am făcut pauze suficient de lungi… Aș fi certat pe oricine aș fi auzit că a procedat așa, deci nici pe mine nu m-am iertat în ziua aia.

Pe vârf dăm de un pic de semnal și reușesc să trimit un semn de viață acasă, după ce ultimul mesaj fusese trimis la 07:30, înainte de drumul forestier. Fac câteva poze cu apusul superb, nu-mi venea să cred ce frumos poate fi și tare mult aș mai fi zăbovit pe sus. Dar știam că va urma o porțiune expusă, fix înainte de șaua Moldoveanu, unde trebuia să fiu extrem de atentă. Voiam să trec cât mai repede de ea, apoi nu mai urma nimic dificil și puteam să mă bucur de culorile apusului. Pe coborâre, parcă mai prindeam puteri. Însă înapoi pe vârful Galbena, simțeam cum se scurge toată energia adunată. Am reușit să urc, cu foarte multe pauze, până la lăsarea întunericului. Iar după ce a dispărut și ultimul petic de lumină, ne-am pus frontalele și am ajuns înapoi la mașini în aproximativ 3 ore.

Despre drumul forestier dintre satul Slatina și Stâna lui Burnei aș spune că nu este atât de rău. Dacă mergi cu mare atenție, se poate parcurge fără incidente. Dar pare interminabil ca timp. Noi am urcat cu mașini cu garda medie-joasă (Skoda Octavia, Skoda Fabia, VW Passat). L-am fi parcurs în 2 ore și un pic, dacă nu rămâneam blocați pe o porțiune de gheață, în pantă și înclinată, unde era să o pățim rău. Ne-am mobilizat toți, ne-am pus colțarii, am folosit pioleții ca să spargem gheața, am folosit coarda ca să ținem mașina să nu pice în râu. Ce ne-a scăpat cu adevărat, au fost niște șosete antiderapante, pe care le avea Alina în mașină și pe care le-am pus pe roțile din față. Salvatoare au fost acestea, chiar mai bune decât lanțurile, în situația dată. Panica a fost mare, dar am reușit să ieșim cu bine din situație. Din păcate, același lucru s-a întâmplat și la coborâre, unde o altă mașină a rămas blocată (nu mă mai simțeam prost, nu am fost singura care a pățit-o). Am făcut același lucru ca de dimineață și am trecut unul câte unul. Am fost uimită și emoționată de mobilizarea tuturor, după 14 ore obositoare (5 de condus, 9 pe traseu), tot am fost unul lângă celălalt. Menționez că semnal nu este tot drumul, abia în sat am revenit la semnal. Deci ar fi nasol să fi fost mai puține persoane și să nu poți face nimic. Am ajuns la ora 1 acasă, frântă, lihnită de foame, dar, a doua zi, fericită și împlinită!

Timpi: Am început tura la 11, am terminat la 19:50. Stâna lui Burnei – Curmătura Pojarnei (11-13) – 2h, cu pauză; Curmătura Pojarnei – Lacul Galbena (13-14) – 1h; Lacul Galbena- Vârful Galbena (14-15) – 1h; Vf Galbena – Vf Moldoveanu (15-16:20) – 1h15 min. La dus am făcut 4h și 20 min, la întors 3h și 40 min.

Relatările au caracter informativ si nu sunt autorizate. Condițiile din teren pot sa difere de la o zi la alta în funcție de vreme și de stratul de zăpada. Orice traseu de iarna poate deveni periculos in caz de ninsori abundente, viscol, doborâturi de copaci, creșteri bruște de temperatură. Traseele de iarnă, mai ales cele de la altitudine, sunt destinate celor cu experiență, cu o condiție fizică bună și cu echipament adecvat. Traseele de iarnă diferă, de cele mai multe ori, de cele de vară, nu se urmărește întotdeauna marcajul, ci traseul cel mai sigur. Când parcurgem traseele de creastă, avem în vedere cornișele formate de vânt. Se evită parcurgerea vailor ce adapostesc zăpada multă, taierea pantelor, îndeosebi cele cu înclinație între 25 – 45 grade, se pot declanșa avalanșe. Totodată, timpul parcurs poate să difere, în funcție de stratul de zăpada. Informați-vă corect din mai multe surse, solicitați mai multe informații de la Serviciul Salvamont (paragraf preluat de pe Exploregis.ro). 

Leave a Comment