Ce zi! Custura Sărății și Vârful Negoiu, 4 martie 2023

“Oană, hai! pregătește-te că pe 3-4 Martie mergem la Negoiu să facem Custura!” mesaj de la Robert.

Nu aveam așteptări, am fost luată prin surprindere…și-am intrat în frenezie! Repede! Să mă apuc de alergat! Mai am două săptămâni să îmi ridic un pic rezistența la efort! Evident, nu poți avea, într-un timp atât de scurt, anduranța mult visată. Astfel că urma să mă bazez pe alte două elemente importante, din punctul meu de vedere, odihna – pentru capacitatea de atenție și alimentația din ziua respectivă – pentru energie.

În săptămâna precedentă, vremea nu era deloc ideală, așa că am continuat să nu îmi fac mari speranțe (mă protejam de dezamăgiri). Dar, pe măsura ce se apropia ziua de sâmbătă, Meteoblue arăta vreme parcă mai bună. Așa că, împreună cu prietena mea, Adina, am plecat vineri spre Cabana Negoiu.

Pentru că ne-am luat liber, am reușit să urcăm și să ajungem pe lumină la cabana Negoiu. Seara, am fost cuminți, am exersat niște noduri, după ce am mâncat, și ne-am culcat devreme. Pe la 21:00 ne-am pus în pat, dar nici urmă să pot adormi complet. Am reușit să dorm câteva ore până la ora 6:00 când a sunat ceasul.

Am pornit pe la 7 fără 5, ziua se arăta excelentă, zăpada perfectă. Pe la 9:30 am ajuns pe vârful Șerbota și, după ce am mâncat jumătate de sandviș, am pornit super entuziasmată, pe Custură. Aveam urme făcute, cineva pornise și mai devreme decât noi. Robert ne “amenințase” că ne va lua 3-4 ore să o parcurgem, însă condițiile excelente de vreme (dar și ale noastre, fizice), ne-au scos cam pe la 2 ore jumătate. Nu mi s-a părut extrem de expusă, termenul meu de comparație fiind creasta Pietrei Craiului…A fost minunată! Un sigur pas din custură a fost un pic mai tricky, dar a cățărat Robert și ne-a asigurat în coardă. Acolo primul pas a fost mai dificil, deoarece nu găseam cum să pun piciorul și cum să mă trag cu ajutorul pioleților, dar apoi a fost super ok.

Se termină custura, dar asta nu înseamnă că se termină și porțiunile expuse. Până pe vârful Negoiu avem de parcurs zone mult mai periculoase, după părerea mea. Apoi… a urmat un mers pe pantă inclinată, timp de o oră, care parcă nu se mai termina, mi-aduc aminte că acolo mi-a fost mai teamă decât pe custură. Pentru că vedeam cum, dacă fac un pas greșit, nu mă mai opresc. Cumva, mă bazam pe tehnica opririi în piolet, dar tot nu vedeam cum m-aș putea opri la timp. Speram ca la întoarcere să nu trebuiască să o luăm tot pe acolo. Ce să vezi, tot pe acolo am luat-o, însă am mers mult mai ușor și mai rapid, încât nici nu mi-am dat seama că s-a terminat aceeași porțiune ce, mai devreme, îmi dăduse emoții.

Am ajuns pe vârful Negoiu la ora prânzului, când, parcă, ne-am dat întâlnire cu alți cunoscuți 🙂 I-am întâlnit pe Loredana și pe partenerul ei de tură, care urcaseră prin Strunga Dracului, apoi a sosit Bogdan, ce venise pe urmele noastre pe Custură.

Am stat ceva timp pe vârf, priveliștea de pe Negoiu este extraordinară și, poate, cea mai frumoasă (iarna cel puțin).

Apoi, am coborât, o vreme pe aceeași potecă, apoi prin Șaua Cleopatrei, zăpada fiind foarte ok pentru asta. A fost superb la coborâre, vedeam marea de nori și ceața care cuprindea, ușor ușor, căldarea din fața noastră, creând ceva misterios și…efemer.

Din păcate, poteca prin pădure, pe Drumul Zmeilor, nu a fost deloc plăcută. Fiind destul de obosită, mi s-a părut super periculoasă și trebuia să am mare grijă pe unde calc. Nu am avut nici pioletul la îndemână și am mers ținându-mă de pereți. Nu e o rută de întoarcere recomandată pe timp de iarnă, dar, am ajuns mai repede și am evitat o urcare pe care nu știu dacă mai aveam energie să o duc.

La cabană am ajuns pe la ora 18:00… prea devreme! Pentru că, sincer, mi-ar fi plăcut să petrec mai mult timp pe munte. Poate dacă plecam mai târziu de la cabană (și dormeam și un pic mai mult) era perfect. Oricum, nu mă plâng, a fost o zi perfectă!

Leave a Comment